RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieIași

Numărul angajaților primăriilor din județ a fost limitat în funcție de mărimea comunelor. La Prefectură unul din cinci salariați pleacă

Un proiect de lege impune efective maxime de personal, în funcție de numărul locuitorilor stabilit la ultimul recensământ: de la 13 posturi pentru primăriile celor mai mici comune din județ până la 65 de angajați în cea mai mare, Miroslava. Prefectura ar pierde un angajat din cinci.

Reorganizarea instituțiilor administrației locale începe cu dezbaterile publice pe marginea prevederilor incluse în proiectul de lege afișat pe pagina Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice. Propunerea legislativă abordează mai multe aspecte, de la plata unor amenzi, până la evaluarea funcționarilor publici.

Dacă amenzile în construcții se majorează pentru neplată și în final se transformă în muncă în folosul comunității sau în amenzi penale, pentru funcționari apare posibilitatea ocupării unei jumătăți de normă. Astfel, dacă proiectul devine lege în această formă, vom vedea funcționari publici cu o jumătate de normă, cu una întreagă (ca acum) sau cu o normă și jumătate.

O altă noutate este înființarea compartimentelor suport pentru sprijin administrativ, logistic și operațional pentru desfășurarea activităților principale (de specialitate) ale instituției – contabilitate, achiziții publice, resurse umane, juridic etc.

  

Însă prevederile cele mai așteptate sunt cele care se referă la schema de personal, respectiv la numărul angajaților din primării, consilii județene și prefecturi. În ce privește consiliile județene, acestea sunt împărțite în două categorii, în funcție de populația județului (după datele de la recensământ, nu după domiciliu): mai mică sau mai mare de 500 de mii de locuitori.

În prezent, CJ Iași are 628 de posturi aprobate în organigramă, din care, potrivit propunerii afișate pe pagina Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ar trebui să rămână cel mult 558 – adică aproximativ la fel de multe câte sunt acum ocupate inclusiv în direcțiile din subordine. Potrivit celei mai noi organigrame afișate pe portalul CJ și care datează din iunie 2024, aparatul de specialitate al administrației județului are 240 de posturi, dintre care sunt bugetate în anul în curs 206.

Alexe: Să vedem măsurile publicate în Monitorul Oficial

Cei de la CJ au preferat să nu facă declarații, însă președintele Costel Alexe susținea în urmă cu câteva zile, la ultima ședință de plen a consilierilor județeni, că „administrația nu se poate face în baza unor declarații politice sau guvernamentale”.

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Related posts

Nefuncționale! Cuvântul potrivit pentru a caracteriza starea căminelor culturale din cartierele Pașcaniuiui

Marius Parteni

17 puncte pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local din luna septembrie

Redacția

Furnizarea apei potabile este întreruptă pe strada Abator din Pașcani

Redacția
Încarcă...