
Un accident cumplit s-a produs, azi dimineaţă, în jurul orei 6:30, în localitatea Davideni, Neamț. Un camion plin cu lemne a spulberat trei copii de 15 şi 16 ani, unul dintre ei fiind declarat decedat. Trei elevi, doi de liceu şi unul de clasa a VIII-a, au fost loviţi în plin de un camion plin cu lemne.
Adolescenţii mergeau pe carosabil, spre staţie, când s-a produs nenorocirea.
Şoferul camionului spune că, efectiv, nu i-a văzut pe cei trei, fiind orbit de o altă maşină. În urma impactului, băiatul de 16 ani a murit pe loc.
Ceilalţi doi au fost grav răniţi, fiind preluaţ de o ambulanţă și transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Şoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.


