RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Momentul în care un consilier PNL persiflează jurământul: a înlocuit textul original cu refrenul „la, la, la”

Un moment șocant a avut loc în ședința Consiliului Local Municipal Brăila din 29 ianuarie, când liberalul Petrică Costel Popa a depus jurământul de consilier într-un mod cu totul neașteptat, stârnind reacții de uimire în rândul colegilor și al publicului.

Petrică Costel Popa a FOTO: FB

Petrică Costel Popa a FOTO: FB

În loc să rostească integral textul oficial, alesul local a sărit peste o parte esențială a formulei și a spus: „Subsemnatul Popa Petrică Costel, consilier la, la, la… Jur să respect Constituţia şi legile ţării.”

  

Deși procedura a continuat, scena a fost percepută de mulți drept una stânjenitoare pentru un for administrativ care, prin definiție, ar trebui să respecte solemnitatea instituțională.

Conform Codului Administrativ, jurământul este obligatoriu pentru exercitarea mandatului și trebuie depus în termen de 15 zile de la validarea mandatului.

În lipsa acestuia, alesul local își pierde funcția. Legea permite, însă, ca formula „Așa să-mi ajute Dumnezeu” să fie opțională.

Potrivit debraila, la 68 de ani, Petrică Costel Popa revine în Consiliul Local din partea PNL, după ce a mai ocupat funcția în mai multe rânduri, inclusiv în 1998, pe vremea când primar al Brăilei era Anton Lungu.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Remus Pricopie spune că George Simion este „marioneta” lui Putin: „Este o dovadă a prezenței Rusiei în politica de la București!”

Redacția

Facturile românilor la gaz: Companiile au estimat cu cât se vor scumpi, după liberalizarea pieței

Redacția

Valentin Mihăilă, gol de senzaţie în Turcia

Redacția
Încarcă...