
Tânărul de 16 ani din Ruginoasa cercetat pentru comiterea a două furturi din biserica Sf. Vineri din Pașcani, a comis ieri o tâlhărie. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și urmează ca astăzi să îl prezinte în fața procurorilor.
Ieri după amiază, în jurul orelor 15.00, polițiștii au fost sesizați despre o tâlhărie. Victima, o tânără de 15 ani, a reclamat faptul că i-a fost furat telefonul, în timp ce vorbea la el, pe o stradă din Ruginoasa. Cel suspect a oprit-o, i-a pus mâna în gât și i-a furat telefonul, după care a fugit. Victima îl cunoștea pe cel bănuit și a oferit informațiile polițiștilor.
”Persoana bănuită a fost identificată. Asupra lui s-a găsit și telefonul, despre care victima a spus că îi aparține. Minorul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat astăzi cu măsuri legale în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Tânărul de 16 ani se numește Petronel Paul T. El este cercetat și în dosarul de furt calificat deschis de polițiști ca urmare a furtului din biserica Sf. Vineri.


