RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Marius Budăi: Nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale. Comisia Europeană a înţeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie

„Să vină domnul ministru cu propunerea şi vedem. Noi am dat toate cifrele de care dispunem. E propunere pe Codul fiscal şi e la dumnealui, ministrul Finanţelor. Eu nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale şi nu cred că vor intra aici. Nu cred că vor intra aici pentru că noi vom discuta cu Comisia. Oricum renegocierea PNRR, inclusiv pe agricultură, pentru că e anormal ca într-un program să nu ai niciun leu pentru managementul apei în România. De altfel, am primit întrebări de la Comisia Europeană de ce o asemenea asumare a unui procent de 9,4% până în 2070 cu plata pensiilor. Nu există niciun document care să fi plecat din Ministerul Muncii cu acest procent”, a declarat Marius Budăi, întrebat marţi la Antena 3 cât va fi impozitarea pensiilor speciale.

Chestionat ce a întrebat Comisia Europeană cu privire la pensiile speciale din România şi dacă a înţeles ce sunt acestea, ministrul Budăi a răspuns: „A înţeles Comisia şi ştim bine că şi comisarii, parlamentarii europeni au o pensie specială”.

„Au înţeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie. Sunt chestiuni diferite. Vom încheia discuţiile cu Comisia. Discuţii la nivel de comisar şi la nivel de tehnic,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Redacția

Noul Volvo ES90: autonomie maximă 700 km

Redacția

Rogobete: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul MS un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Redacția
Încarcă...