MApN prezintă, duminică, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare şi retragerea totală a militarilor americani din România, transmite News.ro.
”Semnalăm două noi încercări de dezinformare, pe subiecte care vizează apărarea şi securitatea naţională, distribuite în diferite platforme de comunicare digitală. Prima dintre acestea foloseşte un aşa-zis „comunicat MApN”, distribuit prin platforma WhatsApp. „Documentul” este redactat într-o formă care încearcă să imite un comunicat de presă al MApN şi anunţă restricţionarea circulaţiei cetăţenilor de sex masculin cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare în România, în urma unei aşa-zise decizii recente a CSAT”, arată Ministerul Apărării într-un comunicat.
Ministerul dezminte categoric autenticitatea acestui document. ”Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naţionale şi conţine informaţii false şi alarmiste, menite să creeze panică şi confuzie în rândul populaţiei. Comunicatele MApN pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituţiei. Adevăratul comunicat înregistrat cu numărul 46 a fost emis de Biroul de presă al MApN la data de 19 februarie şi se referă la un cu totul alt subiect decât cel conţinut de documentul falsificat”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


