



La Târgu Frumos, manifestările dedicate Micii Uniri au avut loc sâmbătă, 24 ianuarie. la Monumentul Eroilor din Parcul „Ing. Dan Dumitrachi”. Evenimentul a fost aprobat de Consiliul Local în luna decembrie 2025, când a fost alocat și bugetul necesar desfășurării acestuia. Potrivit consilierului local Nicolai Feodot, participanții au primit o masă caldă și ceai fierbinte.
Tot în Parcul „Ing. Dan Dumitrachi”, Clubul Pensionarilor a organizat un eveniment public pe Aleea Personalităților, deschis tuturor categoriilor de vârstă. Programul a inclus o horă simbolică, dedicată comemorării Unirii Principatelor Române.

