RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Mai multe propuneri ale FSE „SPIRU HARET“ au fost aprobate de Comisia pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ salută deciziile luate ieri în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților prin care se rezolvă unele probleme generate în urma aplicării Legii 153/2017.

 

„Ca urmare a propunerilor FSE „SPIRU HARET“ făcute în cadrul întâlnirii avute la Guvern la 31 ianuarie a.c. și în urma adreselor trimise către Ministerul Muncii și Justiției Sociale conținând amendamente la Legea 153/2017, ieri în cadrul ședinței Comisiei pentru muncă și protecție socială au fost discutate mai multe amendamente la proiectul Legii de aprobare a OUG 91/2017. Unul dintre amendamentele adoptate prevede majorarea coeficienților inspectorilor din cadrul inspectoratelor școlare. De asemenea, tot în urma propunerilor FSE „SPIRU HARET“, funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Educației Naționale și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia precum și din serviciile publice deconcentrate vor beneficia pentru complexitatea muncii, începând cu 1 ianuarie 2019, de o majorare a salariului de bază cu 15%.

  

 

Menționez că FSE „SPIRU HARET“ a solicitat ca această majorare să se acorde de la 1 martie a.c., însă comisia a decis ca această creștere să se dea de 1 ianuarie 2019. În ședința de astăzi a mai trecut și modificarea solicitată de FSE „SPIRU HARET“ privind posibilitatea ocupării prin cumul a posturilor vacante şi temporar vacante de personalul didactic auxiliar și nedidactic“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

 

 

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” va continua să lupte pe toate căile legale pentru ca problemele apărute în urma aplicării Legii 153/2017 să fie rezolvate. Printre acestea se numără: solicitările noastre referitoare la modalitatea de calculul sporurilor pentru personalul didactic și didactic auxiliar și majorarea salariilor personalului nedidactic.

Related posts

Profesorii de geografie pensionari au fost sărbătoriți în cadrul Galei organizate de Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu”

Oana Cordoneanu

Bursele FLEX: Puteţi învăţa un an într-un liceu din SUA

Redacția

Spiritul Crăciunului adus prin muzică și dans la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu „

Oana Cordoneanu
Încarcă...