RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Luni, 24 ianuarie, clopotele din toate bisericile din Patriarhia Română vor fi trase timp de un minut

Luni, 24 ianuarie 2022, se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află azi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată luni, 24 ianuarie 2022, începând cu ora 09:30, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

La ora 12:00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, act la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.

  

La ora 13:00, Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite reportajul-retrospectivă Conferinţele dedicate Unirii Principatelor Române la Palatul Patriarhiei (2009-2021). Anul acesta (2022), din cauza pandemiei, în 24 ianuarie nu se mai organizează un moment aniversar la Palatul Patriarhiei.

În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Related posts

Ploaie de stele in noaptea de 12 spre 13 august

Redacția

Debutul activităților prilejuite de Zilele Colegiului „Mihail Sadoveanu”. Biblioteca școlii a fost numită după academicianul Constantin Ciopraga!

Iulia Huțanu

Elevii din România s-au clasat pe primul loc la Olimpiada de Astronomie din Italia

Redacția
Încarcă...