NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Locatarii blocului A6 continuă să reclame. Poliția Locală spune că plângerile nu se confirmă

Locuitorii blocului A6, din zona de centru a municipiului Pașcani, au făcut o plângere către autoritățile locale cu privire la faptul că niște proprietari de spații comerciale deținute la parterul blocului execută lucrări de amenajare și prin acest mod afectează structura de rezistență a blocului. Mai precis, aceștia spun că la spațiile respective se lucrează cu aparate de tăiat și de spart betonul, fiind înlăturați mai mulți pereți.

Reprezentanții Poliției Locale s-au prezentat la fața locului și au cerut explicații proprietarilor spațiilor comerciale.

 „Se fac niște amenajări interioare. Este un spațiu la parterul blocului, un fost magazin, care acum este împărțit în două prin punerea unui perete fals de rigips. Astfel, pe acel loc sunt doi proprietari. Aceștia ne-au precizat faptul că nu se strică nici un perete din interior ci doar se fac lucrări de amenajare. Zgomotul pe care l-au auzit proprietarii, cel care ne-a făcut plângerea fiind anonim, este de la spargerea de pe pereți a gresiei. Avem si poze făcute din interior. Oricum, le-am cerut să sisteze lucrările până ce nu obțin autorizație de la Primăriei, chiar dacă acest lucru se impune doar la lucrările de construcție și nu de amenajare. Dar ca să nu mai fie probleme am cerut să meargă la Primărie”,ne- a declarat inspector Vasile Avasiloaie, reprezentant Poliția Locală.  

  

 Amintim faptul că în aceeași zonă, alți propietari de locuință au făcut plângeri asemănătoare după ce s-a renovat o farmacie. Nici atunci nu s-au găsit probleme.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Copii mici cu părinţi cărunţi: ce înseamnă pentru societate faptul că oamenii au copii tot mai târziu în viaţă?

Redacția

Șefii de promoție și zeciștii de la evaluare au fost premiați de Primărie

Diana Marcu

Incendii devastatoare în Pașcani și comunele din zonă

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site