„Pachetul de sprijin pentru economie lansat de Guvern îşi propune să schimbe radical structura sectorului agro-alimentar din economia românească şi să transforme România într-o ţară care produce produse finite cu valoare adăugată mare. Dacă vom reuşi acest lucru, vom crea în industria agro-alimentară mii de locuri de muncă. În plus, produsele care vor merge la export vor avea o valoare mai mare, ceea ce înseamnă că mai mulţi bani rămân în economia românească şi la angajaţii români”, spune Bogdan Huţucă, preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci, într-un comunicat oficial.
Liderul liberal afirmă că toate aceste măsuri se vor resimţi rapid în economia românească.
„România este unul dintre cei mai importanţi producători europeni de grâu, floarea soarelui şi porumb, însă cu toate acestea, industria de procesare a produselor agricole continuă să fie puţin dezvoltată. Vom schimba treptat acest lucru, iar un prim pas îl reprezintă cele 200 de milioane de euro pe care le vor acorda companiilor care procesează produse agricole în România”, spune Huţucă.
Pe lângă aceşti bani, pachetul „Sprijin pentru România” mai prevede acordarea a 300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români.
Huţucă arată că astfel de măsuri cresc rezilienţa economiei şi societăţii româneşti.
» Citește continuarea pe pagina autorului