NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Lider ALDE la Pașcani:”Asigurăm majoritatea. Fără noi nu trece nici un proiect al CJ Iași”

Vicepreședintele din partea ALDE al Consiliului Județean Iași și-ar fi dorit ca formațiunea din care face parte să aibă măcar un reprezentant în legislativul pășcănean. În opinia acestuia, la nivel de județ, lucrurile stau bine pentru ALDE, PSD având nevoie de votul lor.

 

 Victor Chirilă, vicepreședinte CJ Iași, a participat vineri la Pașcani la conferința de alegeri. Atunci când i-a fost dat cuvântul liderul județean a spus că și-ar fi dorit măcar un consilier la Pașcani.”Păcat că nu am scos nici un consilier local la Pașcan”, a spus Chirilă.

 

Cât privește poziționarea partidului la nivel județean, același oficial a lăsat clar să se înțeleagă că social-democrații sunt dependenți de ALDE, chiar dacă nu își doresc asta.

 ”La nivelul Consiliului Județean suntem în alianță cu cei 17 consilieri PSD, noi ALDE asigurăm majoritatea, cu cele trei voturi. Fără noi nu se poate trece nici un proiect al Consiliului Județean. Au nevoie de noi, fără să vrem suntem cei cu care, vrând-nevrând, PSD trebuie să facă majoritate”, a mai declarat Victor Chirilă.

 

ALDE privește cu încredere alegerile locale viitoare. Neculai Enea este privit în partid ca un candidat care poate câștiga competiția cu ceilalți contracandidați.

 

 

Advertisements
Loading...

Related posts

Ăștia votează pe rupte! 235.000 de români au votat deja, cu 40.000 mai mult decât în turul întâi!

Redacția

Senatorul Lupu, nemulțumit de protestele din țară, anunță că Guvernul face totul pentru a avea pace, liniște și înțelegere!

Marius Parteni

Miting ACL la Pașcani: Iohannis – președintele faptelor nu al vobelor și promisiunilor (VIDEO)

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site