NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Liber la pescuit: S-a încheiat prohibiția în România

Pescuitul în Delta Dunării s-a reluat, începând de marţi, iar Administraţia rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a prelungit până la începutul lunii viitoare valabilitatea actelor în baza cărora pescarii comerciali îşi desfăşoară activitatea, transmite Agerpres.

Ordinul de prohibiţie a pescuitului emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii pentru 2021 menţionează zonele de protecţie pentru resursele acvatice vii şi zonele de refacere biologică din România în care pescuitul continuă să fie interzis până la finalul anului, în unele cazuri, fie până la 15 iunie, în alte cazuri.

În acest an, în Delta Dunării, în afara perioadei de prohibiţie, pescuitul recreativ al ştiucii, şalăului, somnului şi crapului este permis numai în sistem „prinde şi eliberează”.

ARBDD a decis prelungirea valabilităţii actelor în baza cărora aproximativ 1.000 de pescari comerciali îşi desfăşoară activitatea, din cauză că autorităţile naţionale nu au aprobat deocamdată cotele de pescuit pentru acest an, ele fiind necesare completării documentelor pescarilor.

  

g4media

Advertisements

Related posts

BOR: Nu plimbaţi „lumina” cu maşina!

Redacția

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași se redeschide

Redacția

De Ziua Drapelului,veteranul din Tătăruși născut în anul Marii Uniri,a fost omagiat de autorități

Oana Cordoneanu
Încarcă...