Veste bună pentru pășcănenii ce-și doresc contracte individuale la apă. Ieri, Parlamentul a adoptat o serie de modificări la legea 241/2006, conform cărora contractele individuale sunt legiferate în mod clar pentru condominii.
Dacă până acum legea lăsa loc de interpretare atât pentru operatori cât și pentru utilizatori, în noua forma problema contractelor individuale este lămurită. Astfel, legiuitorul oferă trei variante de contractare individuală: apometru cu transmisie radio în apartamente, apometre pe casa scării și branșamente individuale. Aceste modificări au fost introduse după aliniatul 1) al art.31) din legea serviciului de apă-canal și vor intra în vigoare după promulgarea lor de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.
Cei care vor opta pentru apometrele cu transmisie radio vor trebui să scoată din buzunar aproximat 130 de lei pe bucată și trebuie să aibă în vedere ca în tot condominiul să fie același tip de apărat de măsurat. O altă cerință a legii este aceea ca cei care au și apă caldă din sistemul public să o contorizeze tot prin apometre de tip radio.
Pășcănenii care au deja apometrele scoase pe casa scării, distribuție orizontală, vor putea să încheie contracte individuale. Și aici este o condiție: dacă apa caldă este din sistemul public, ea va trebui contorizată prin apometre radio.
Contactat telefonic purtătorul de cuvânt al ApaVital a declarat că nu știe care este forma finală a textului de lege, dar că operatorul va respecta prevederile ei.
Menționăm, că o altă modificare importantă este că facturile individuale emise de operator constituie titlu executoriu, cea ce înseamnă că furnizorii de apă-canal își pot recupera banii fără a mai avea nevoie de o hotărâre judecătorească, apelând doar la un executor judecătoresc.
Citește aici legea trimisă spre promulgare de Parlamentul României
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


