
Profesoara de geografie, a Liceului Economic ”Nicolae Iorga”, Marian Coteț Botezatu,a lansat astăzi primul său volum intitulat ”Amintirile unui geograf, rădăcini, așteptări, certitudini”.
În sala arhiplină de spectacole a Clubului Copiilor, s-au numărat colegi profesori, elevi, părinți cât și cadre universitare în persoana: Lect. Dr. Daniela Larion, prof dr. Dan Lesenciuc de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, cât și reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Lesenciuc.
Lansarea a fost presărată cu multe momente emoționante, autoarea prezentându-și cartea prin amintirile sale din zona natală și anume Brăila.
Cartea este structurată pe două părți și are un total de șapte capitole: o primă parte despre viața cadrului didactic, începând cu anii copilăriei din zona Dunării de Jos cât și debutul ca profesor de geografie, iar în partea a doua vorbește despre debutul literar al unor elevi de ai săi.
Momentele artistice ale evenimentului au fost dintre cele mai deosebite, mai exact un spectacol multicultural de dansuri și muzică: aromână, turcească, dobrogeană, grecească, evreiască, țigănească cât și un program al Ansamblului de dansuri tradiționale germane ”Cântecul nibelungilor mici”.

Citește și {loadposition articlescategoryload} – Sh
ortcut


