News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza, pe fondul noii escaladări armate cu gruparea Jihadul Islamic

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza, pe fondul noii escaladări armate cu gruparea Jihadul Islamic, au indicat duminică surse de securitate egiptene citate de Reuters şi AFP.

Un oficial palestinian a menţionat pentru Reuters că încetarea focului ar urma să intre în vigoare duminică la ora 20.00 (19.00 GMT).

Noua escaladare a confruntărilor între Israel şi Jihadul islamic, cea mai gravă de la războiul-fulger de anul trecut, s-a soldat cu moartea a 31 de palestinieni, inclusiv şase copii, începând de vineri, potrivit France Presse, care citează Ministerul sănătăţii din Gaza.

De la începutul operaţiunii sale vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea a 15 combatanţi ai acestei grupări, potrivit armatei israeliene. Forţele israeliene au anunţat de asemenea arestarea în două zile a circa 40 de membri ai grupării respective în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul israelian, conform AFP.

  

Ca represalii la raidurile asupra Fâşiei Gaza, gruparea palestiniană a lansat zeci de rachete asupra teritoriului israelian, cele mai multe dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian. Doi israelieni au fost răniţi uşor de schije, potrivit serviciilor de intervenţi

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Mutare șoc a Norvegiei, care suspendă regulile de investiții etice ale fondului său suveran, cel mai mare din lume

Redacția

Orban: PSD a promis că în 2022 va aduce punctul de pensie la 2.010 lei, dar din păcate va fi doar 1.586 de lei, mai puţin cu 424 de lei în fiecare lună

Redacția

​Preţurile petrolului au urcat luni la cele mai ridicate niveluri din ultimele şase săptămâni

Redacția
Încarcă...