Președintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea Consiliului European unde a discutat despre sprijinul pentru Ucraina, escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu și stabilitatea Republicii Moldova.
Klaus Iohannis susține Ucraina la Consiliul European. Foto: Inquam/Octav Ganea
Președintele României, Klaus Iohannis, a luat parte joi la reuniunea Consiliului European desfășurată la Bruxelles, Belgia. Conform unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială joi seară, principalele teme abordate au inclus situația din Ucraina, evoluțiile din Orientul Mijlociu, competitivitatea Uniunii Europene și gestionarea migrației. Pe lângă acestea, liderii europeni au discutat despre Republica Moldova, Georgia, sprijinirea sistemului multilateral și a ordinii internaționale bazate pe reguli, prețurile ridicate la energie și alte aspecte legate de relațiile externe ale UE. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost invitat să participe la deschiderea reuniunii.
„Acesta le-a prezentat liderilor europeni un ”plan pentru victorie”, în cadrul căruia a detaliat o serie de paşi necesari încheierii conflictului cel mai târziu în 2025. În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, Consiliul European a confirmat susţinerea faţă de formula de pace ucraineană, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional, subliniind că nicio iniţiativă care ar viza soluţionarea acestui conflict nu trebuie întreprinsă fără implicarea directă a Ucrainei.
» Citește continuarea pe pagina autorului


