
Instructorul și antrenorul de arte marțiale Adrian Zămosteanu a fost recent distins cu prestigiosul grad de 7 Dang și titlul de „Giam Su”, o recunoaștere supremă în arta Qwan-Ki-Do. Distincția i-a fost acordată de însuși Maestrul Fondator al disciplinei, Pham Xuang Tong, în semn de prețuire pentru contribuția remarcabilă adusă dezvoltării acestei arte marțiale în România și la nivel internațional.
Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de patru decenii, Adrian Zămosteanu este una dintre figurile emblematice ale Qwan-Ki-Do-ului românesc. Alături de Chan Su Ovidiu Covaci –Centură Neagră 8 Dang – a înființat primul club de Qwan-Ki-Do din țară, „LONG-HO Pașcani”, punând bazele unei tradiții care a format zeci de generații de sportivi și caractere.
Comunitatea Qwan-Ki-Do din România și numeroșii săi elevi au transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, exprimându-și recunoștința, aprecierea și afecțiunea pentru maestrul lor:
„Cu inima plină de bucurie și recunoștință dorim să îl felicităm pe instructorul și antrenorul nostru, domnul Adrian Zămosteanu, care a fost distins cu gradul de 7 Dang și titlul de „GIAM SU” oferit chiar de Maestrul Fondator Pham Xuang Tong.
Această recunoaștere vine în urma a celor peste 40 de ani de activitate, dedicare, pregătire și susținere în arta Qwan-Ki-Do. Alături de Chan Su Ovidiu Covaci – Centură Neagră 8 Dang – a pus bazele primului club de Qwan-Ki-Do din România – ‘LONG-HO Pașcani’, a format generații de sportivi și a șlefuit caractere.
Felicitări, cu multe aprecieri și mulțumiri, Giam Su Adrian!
Vă iubim nespus de mult!”
Titlul de „Giam Su” reprezintă nu doar un rang tehnic, ci și o recunoaștere a valorilor morale, a dedicării și a impactului educațional al celui care îl poartă. Adrian Zămosteanu devine astfel un model pentru întreaga comunitate de arte marțiale și un simbol al pasiunii, perseverenței și excelenței.





