Judecătorii l-au condamnat pe un tânăr din Miroslovești, pentru uciderea unuia dintre frați. Ucigașul și-a înjunghiat fratele, apoi, cu o cruzime greu de înțeles, a smuls din pământ un arac pe care i l-a răsucit în rană, provocându-i moartea. Criminalul abia ce fusese liberat condiționat, cu doi ani mai devreme, din executarea unei alte condamnări, tot pentru omor. Pentru a deveni definitivă, hotărârea magistraților Tribunalului mai trebuie confirmată de Curtea de Apel.
În vârstă de 33 de ani, Vasile Cojocariu fusese liberat condiționat pe 23 ianuarie anul trecut, din executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare. Condamnarea fusese primită după ce îl ucisese pe cumnatul bunicii sale. În vârstă de 83 de ani, bătrânul fusese atacat noaptea, cu o furcă și cu un topor. După ce-l ucisese, Cojocariu îl târâse în casă, îl urcase în pat și îl acoperise cu o pătură. Mersese apoi liniștit acasă, se schimbase de haine, se spălase de sângele de pe mâini și se culcase.
Odată liberat, Cojocariu se întorsese în sat, locuind cu trei dintre frații săi și îndeletnicindu-se, alături de aceștia, cu creșterea animalelor. În ziua fatală, 24 iunie anul trecut, Cojocariu se întâlnise cu un alt frate, stabilit în comuna nemțeană Tupilați și aranjase cu el să vină să locuiască și dânsul în aceeași casă. După ce băuseră împreună, veniseră amândoi acasă cu căruța, în jurul orei 22.00, pentru a aranja detaliile.
De felul său, Cojocariu era arțăgos atunci când bea sau consuma etnobotanice, ceea ce nu se întâmpla chiar rar. Era „cu capsa pusă” și în acea seară. L-a găsit în bucătărie pe unul dintre frați, Mihai, și i-a spus, pe un ton răstit, că trebuie să vorbească. Observând starea fratelui său, Mihai i-a cerut „să stea potolit, dacă a băut”. De aici, lucrurile aveau să degenereze rapid.
Cei cinci frați s-au mutat în bucătăria de vară, pentru a discuta situația locativă a noului venit. Vasile le-a propus celorlalți ca și al cincilea frate să locuiască cu ei, în casa părintească, urmând să-i ajute la treburile casnice. Deloc încântat de idee, Mihai i-a replicat că, dacă tot l-a adus, să se ocupe el de ce-i trebuie, inclusiv mâncare ori haine. Vasile a reacționat violent verbal, amenințându-și fratele, iar aproape imediat s-a ajuns la conflict fizic. Mihai l-a lovit pe Vasile cu pumnul în față. Vasile l-a apucat de gât, și l-a lovit în mai multe rânduri cu pumnii, amenințând că îl omoară. A fost tras deoparte de doi dintre frați.
Profitând de faptul că adversarul său era temporar imobilizat, Mihai a fugit în curte, în direcția căruței. Vasile s-a smuls însă din strânsoarea fraților săi și s-a luat după dânsul, nu înainte de a înșfăca de pe masă un cuțit. L-a ajuns și și-a lovit fratele în abdomen, eviscerându-l parțial. Mihai s-a prăbușit pe o grămadă de lemne, strigând „M-a tăiat!”. Speriat, unul dintre frați a fugit din curte și a sunat la 112. Ioan s-a apropiat de Mihai, l-a stropit cu apă și l-a transportat apoi în bucătărie. L-a lăsat acolo, inconștient, și a ieșit în drum, să-l aducă pe fratele fugit. La întoarcere, l-au găsit pe Mihai mort, cu o bucată dintr-un par înfiptă în rana din abdomen. Lângă el, se afla Vasile, plângând. La sosirea poliției, nu mai era nimic de făcut, în afara reținerii lui Cojocariu. Fratele său era deja mort.
Apărarea a susținut că Vasile Cojocariu răspunsese unei provocări venite din partea fratelui său, dar argumentul a fost respins de judecători. Cojocariu își lovise puternic fratele cu cuțitul, urmărind suprimarea vieții acestuia. Niciun fel de eventuală provocare anterioară nu putea explica gestul ulterior, de a înfige un par în abdomenul victimei, deja aflată în imposibilitate de a se apăra. Conduita lui Cojocariu agrava vinovăția, nu o atenua. Faptul că tânărul ucisese din nou, la scurt timp după liberarea condiționată arăta nu doar că prima pedeapsă nu-l ajutase în niciun fel să se îndrepte, ci și o periculozitate socială ridicată. Oricând ar fi fost lăsat liber, Cojocariu ar fi putut ucide din nou. Judecătorii l-au condamnat pe tânăr la închisoare pe viață. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată în fața Curții de Apel.
continuare pe ziaruldeiasi.ro