RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

În premieră de la privatizarea Petrom, acționarul austriac OMV nu mai deține majoritatea în Consiliul de Supraveghere / Un român a primit cele mai multe voturi

Acționarii OMV Petrom, întruniți joi în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, au aprobat componența Consiliului de Supraveghere al companiei. Pentru prima dată de la privatizare, din totalul celor nouă membri ai Consiliului de Supraveghere, doar patru sunt angajați ai acționarului majoritar, compania austriacă OMV Aktiengesellschaft. De remarcat este și faptul că un român a primit cele mai multe voturi ale acționarilor, respectiv 99,8%.

Astfel, din totalul de nouă membri, trei sunt reprezentanții statului român, prin Ministerul Energiei: Teodora Preoteasa, consilier al prim-ministrului, Sorin Elisei, director în Ministerul Energiei, și Răzvan Nicolescu, membru independent, care a obținut cele mai multe voturi ale acționarilor (99,8%).

Elisei și Nicolescu au deținut și până acum funcția de membru în CS OMV Petrom, mandatele lor fiind reînnoite.

Dintre ceilalți membri ai CS, doar patru sunt angajați ai acționarului majoritar OMV: Alfred Stern (CEO OMV), Martijn Arjen van Koten, Borislav Gaso și Katja Tautscher.

  

Ceilalți doi membri, chiar dacă au fost propuși de OMV, sunt independenți și nu sunt angajați ai companiei austriece.

Christine Catasta este angajată a fundației Kattus Privatstiftung, iar Jochen Weise lucrează la Allianz Capital Partners (el a fost și până acum membru în CS).

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Primarii ar putea avea doar două mandate din 2016. Mii de edili sunt stăpâni peste localități de peste 10 ani

Redacția

Guvernul deschide, din nou, robinetul cu bani pentru autoritățile locale și instituțiile de cultură din teritoriu

Redacția

Germania ia măsuri de urgență pentru reducerea consumului de gaze: „Situația este gravă”

Redacția
Încarcă...