RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

În Pașcani restaurantele și cafenelele pot funcționa în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din spațiu! Orar de funcționare redus!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a luat astăzi decizia de a limita activitatea restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și cinematografelor până pe 28 octombrie, în mai multe localități din județ.

Astfel, la Pașcani, în contextul Hotărârii de Guvern nr. 856/14.10.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. 

De asemenea, în Pașcani este permisă Organizarea și desfășurarea activității Casei de Cultură pentru organizarea de spectacole cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în aceeași situație fiind și activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

Totodată s-a interzis organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) pe raza județului Iași.

  

Toate aceste măsuri se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 15 octombrie 2020 -28 octombrie 2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Related posts

Peste 100.000 de vizite la Angajatori de TOP Virtual

Redacția

De astăzi fermierii primesc ajutorul pentru motorină

Redacția

Belgia anunţă un plan de ridicare treptată a izolării, magazinele vor fi redeschise începând din 11 mai

Redacția
Încarcă...