Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, transmite News.ro.
Potrivit Reuters, şeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a afirmat că eforturile de facilitare a eliberării au fost întreprinse în comun de Qatar, Egipt şi Turcia.
Şeful echipei de negociere a Hamas a declarat că a fost în contact cu administraţia americană „în ultimele zile”, în discuţii care „au arătat o înaltă pozitivitate”.
În urma dialogului, Hamas a anunţat că îl va elibera pe Edan Alexander, ca parte a paşilor către o încetare a focului care să permită deschiderea punctelor de trecere spre Gaza şi aducerea de ajutor umanitar în Gaza, în urma unei blocade israeliene care durează de mai bine de două luni.
„Mişcarea îşi afirmă disponibilitatea de a începe imediat negocieri intensive şi de a depune eforturi serioase pentru a ajunge la un acord final de încetare a războiului, de schimb de prizonieri într-un mod convenit şi de gestionare a Fâşiei Gaza de către un organism profesional independent”, a declarat Khalil Al-Hayya.
Potrivit unei surse familiare cu această chestiune,
» Citește continuarea pe pagina autorului


