
Subiectul cu privire la asigurarea transportului elevilor școlii “Iordache Cantacuzino” către “Ion Creangă”, sediul provizoriu din cartierul Fântânele a unității de învățământ, a generat discuții contradictorii între aleșii locali. PSD, prin vocea fostului viceprimar, a propus ca părinții care își însoțesc copiii să achite călătoria pe mijlocul de transport.
Cu alte cuvinte, o altă cheltuială pentru părinți, în loc de gratuitatea mult anunțată prin acest proiect inițiat de consilierii din opoziție. Toate calculele făcute de inițiatorii proiectului ne conduc către societatea CLP Ecoserv SRL, care astăzi nu are cu ce efectua acest serviciu. Singurul mijloc de transport, un microbuz ce stă de mai bine de un an în parcarea Primăriei, nu are ITP și poliță valabilă de asigurare.
Gabriela Nedelcu, fostul viceprimar al municipiului, a spus atunci când a fost vorba despre modul de organizare și preluare a copiilor că pentru siguranța deplasării, părinții pot urca în autobuze, își achită călătoria, dar copilul beneficiază de gratuite.
“Dacă este vorba despre siguranță, părintele sau însoțitorul, urcă în autobuz, achită și călătoria”, a spus Gabriela Nedelcu, consilier local PSD.
Monica Pleșcan, consilier local PNL, director al Școlii Gâștești, ce are arondate unitățile de învățământ din Sodomeni și Boșteni, a intervenit și a explicat cum trebuie să funcționeze sistemul. Trebuie luată mai întâi o decizie a Consiliului de Administrație, ce va fi transmisă către Inspectoratul Școlar Județean, iar părinții trebuie să depună o cerere scrisă cu ora la care pleacă copilul și de unde este preluat.
“Avem angajat un șofer, am obținut licență de transport. Consiliul de Administrație s-a propununțat pe acest subiect, părinții au depus cereri în care au precizat orele de îmbarcare și orele la care preiau copiii. Sunt multe lucruri de care trebuie să ținem cont”, a subliniat Monica Pleșcan.
Consilierul Sorin Olariu (PMP), inițiatorul proiectului, a continuat să își susțină proiectul fără a ține cont de ceea ce argumentau ceilalți consilieri. El insista ca proiectul să fie votat sub orice formă, doar pentru faptul că ar constitui un prim pas spre a asigura un transport.
Nu au contat pentru alesul PMP sugestiile celorlalți consilieri că ar trebui analizată situația la nivelul tuturor copiilor care frecventează din diferite zone cursurile unităților de învățământ.
Primarul Marius Pintilie a intervenit și subliniat că administrația locală a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura condiții bune elevilor ce trebuie să frecventeze acum cursurile la Școala “Ion Creangă”.
“Am asigurat suport pentru începerea anului școlar. Atât eu, domnul viceprimar mai mult, am stat acolo. Ne-am asigurat că totul este funcțional. Dacă vom avea din partea conducerii școlii și a părinților solicitări, le vom analiza așa cum se impune, nu politic cum se întâmplă astăzi”, a spus primarul Marius Pintilie.
Vorbim de cele prin care se dorește finanțarea unui studiu în vederea înființării unui traseu urban prin curse regulate pe teritoriul municipiului și asigurarea unor mijloace de transport pentru elevii care se deplasează la școala din cartierul Fântânele.


