RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Gabriela Nedelcu a mințit în plenul Consiliului Local, cu o nonșalanță greu de egalat! (DOC)

Fostul viceprimar al municipiului, Gabriela Nedelcu, a acuzat astăzi în plenul Consiliului Local că primarul Marius Pintilie a convocat ședința extraordinară de Consiliu Local și apoi a plecat în concediu. Conform consilierului PSD, acest lucru nu este firesc, legal și normal, ca inițiatorul să nu fie prezent în sala de ședințe pentru a răspunde întrebărilor.

Gabriela Nedelcu a susținut că în mandatul trecut ea proceda altfel când primarul Dumitru Pantazi pleca în concediu de odihnă, chiar dacă între timp era programată o ședință de Consiliu Local. Social democrata a explicat pe un ton sfătos că în calitate de viceprimar își asuma responsabilitate și semna și convoca ea ședința de Consiliu Local.

„Nu este prima dată când văd că din ședințele de Consiliu Local lipsește inițiatorul proiectelor de hotărâre. În ceilalți ani când domnul primar Pantazi pleca în concediu, dacă se întâmpla să fie ședință de Consiliu Local, îmi asumam eu pentru că preluam atribuțiile de primar și semnam și convocam ședința de Consiliu Local. Pentru că așa este firesc și  legal și normal ca inițiatorul să fie prezent pentru a răspunde la toate întrebările care le adresează consilierii locali,”  a acuzat Gabriela Nedelcu, fost viceprimar al municipiului.

Doar că la o simplă căutare pe internet, spusele Gabrielei Nedelcu nu au susținere. De exemplu, în perioada 27 februarie – 2 martie 2017 primarul de la acea dată, Dumitru Pantazi, a plecat în concediu, iar în 28 februarie era convocată o ședință de Consiliu Local. Convocatorul ședinței a fost însă semnat de către primarul Dumitru Pantazi în data de 22 februarie 2017, nu de viceprimarul Gabriela Nedelcu. Mai mult, din cele 15 proiecte de pe ordinea de zi, 10 au fost inițiate de Dumitru Pantazi, 3 de grupul de consilieri locali PNL și unul de către viceprimarul Gabriela Nedelcu.

  

Convocator februarie 2017

Minută februarie 2017

Related posts

Un consilier care a votat pentru delegarea serviciului de apă către ApaVital execută lucrări pentru operatorul județean. Cum comentezi?

Marius Parteni

CLP Ecoserv nu are bani pentru a angaja muncitorii lipsă

Răzvan Grecu

Plajele de pe litoral au devenit verzi. Cantitate uriașă de alge în Olimp, Mangalia și Vama Veche

Redacția
Încarcă...