
La Judecătoria Paşcani se fac preparativele pentru începerea procesului lui Silviu Stegariu, fiul fostului patron al Agrocom Strunga. Magistraţii au analizat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată împotriva lui Stegariu la jumătatea lunii trecute şi au respins solicitarea acestuia de revocare a arestului sau de înlocuire a acestuia cu o altă măsură preventivă, mai blândă. Ca urmare, Stegariu va rămâne în arest cel puţin până după soluţionarea eventualei contestaţii.
Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal împotriva lui Stegariu a ajuns la Judecătoria Paşcani săptămâna trecută, aflându-se acum în camera preliminară şi urmând să se stabilească primul termen al procesului.
Tânărul este acuzat că pe 25 noiembrie ar fi înjunghiat în picior un tractorist care efectua lucrări pe un teren administrat în comuna Heleşteni, pe fondul unor discuţii cu privire la calitatea acestora. Lama cuţitului a secţionat artera femurală a victimei, medicii reuşind totuşi să-i salveze viaţa. Fapta lui Stegariu a fost încadrată de procurori ca vătămare corporală. Dacă va fi găsit vinovat, Stegariu riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen cuprins între 2 şi 7 ani.


