RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Final de anchetă în cazul tânărului înjunghiat lângă Catedrală. Autorul va fi cercetat pentru tentativă de omor calificat

Procurorii Tribunalului Iași au finalizat ancheta în cazul incidentului de anul trecut petrecut în fața unui bar din apropierea Catedralei. Tânărul care și-a înjunghait cu un briceag amicul de pahar va fi cercetat pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, faptă pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare.

 

Incidentul care s-a petrecut în luna iulie a anului trecut i-a avut protagoniști pe Alexandru Gâtman, de 22 de ani și Iulian Bicică, de 24 de ani. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar în incinta barului au avut mai multe discuții contradictorii. Victima, Alexandru Gâtman, a povestit ulterior reporterilor Actualitatea Tv cum au decurs lucrurile.

  

Eram la bar și Bicică Iulian mă tot zădăra verbal. Țipa la mine și mă înjura. Barmanul și cu mine l-am scos afară din bar de trei ori, a patra oară a venit coborând dintr-un taxi și mi-a zis să ieșim afară să ne împăcăm că și eu și el suntem băuți. La un moment dat a scos cuțitul din taxi și m-a înjunghiat. I-am băgat mâna în piept ca să-l scot din taxi, însă taximetristul a apăsat pe accelerație și astfel l-am pierdut.” a povestit Alexandru Gâtman.

După acest incident victima a spus că a scăpat cu viață datorită a două intervenții chirurgicale.

Am ajuns la spital la Iași unde am fost operat de două ori, deoarece după prima intervenție am făcut hemoragie. Mi-a fost scoasă splina pentru că fusese tăiată de cuțit. Doctorii mi-au interzis să mai muncesc și toată viața va trebui să iau medicamente”, a mai spus Alexandru Gâtman.

Reamintim faptul că autorul a fugit inițial de la locul accidentului, fiind identificat în data de 27 iulie de polițiști.  

Citește și {loadposition articlescategoryload}  

Related posts

Și-a tâlhărit amicul de pahar și a ajuns în arestul Poliției

Răzvan Grecu

72 de sancțiuni contravenționale aplicate în două zile, de polițiștii din Târgu Frumos

Teona Gherasim

Și-a reclamat vecinul pentru că făcea țuică și a fost ea amendată

Răzvan Grecu
Încarcă...