
Joi, 29 mai 2025, începând cu ora 09:30, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani se va desfășura Festivalul-Concurs „Primăvara în culoare”, ajuns la ediția a XIII-a. Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială Specială Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, și este inclus în Calendarul Activităților Educative Județene 2025, la poziția 76.
Festivalul reunește elevi din șase unități de învățământ special din județul Iași:
– Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași
– Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași
– Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași
– Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos
– Școala Profesională Specială „Trinitas” Târgu Frumos
– Școala Gimnazială Specială Pașcani
Participanții vor prezenta momente artistice de muzică, dans și teatru, iar publicul va putea vizita și o expoziție de lucrări artistico-plastice realizate de elevi
Evenimentul își propune să sprijine integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale și să promoveze incluziunea socială prin manifestări culturale și artistice. Coordonatorul proiectului este prof. Oana Monica Plaiu, iar conducerea instituției organizatoare este asigurată de prof. Zinica Lungu.


