NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Femeie salvată la Iaşi cu ajutorul unui donator din Baia Mare

Zilele trecute a fost realizat un transplant de rinichi de la un donator cadaveric la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, prelevarea a fost făcută la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, unul dintre rinichii ajungând la Iaşi. 

Aici a fost transplantat la o femeie de 45 de ani din judeţul Suceava, care suferă de o boală polichistică renală şi făcea dializă din 2018. „Din păcate mai are şi alţi membri cu această boală, care se află în program de dializă sau care au fost deja transplantaţi. Ne bucurăm că am reuşit să facem acest transplant în plină pandemie în condiţii de siguranţă”, a precizat conf. dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al spitalului. Acesta este al 36-lea transplant de rinichi din acest an realizat la Iaşi.

Redăm mai jos mesajul Agenţiei Naţionale de Transplant:

„Transplantul înseamnă VIAŢĂ! Generozitatea unei familii de a accepta donarea organelor fiinţei dragi care n-a mai putut fi salvată, alături de profesionalismul şi dăruirea echipelor medicale au făcut posibil ca, prin transplant, alţi 3 oameni să primească o nouă şansă la viaţă.

În vâltoarea panicii create de pandemia COVID 19, gestul de omenie al familiei şi efortul echipelor medicale ne fac încrezători în triumful vieţii şi ne obligă să fim profund recunoscători faţă de toţi cei care se luptă pentru viaţa semenilor lor. Echipele medicale implicate în activitatea de transplant fac eforturi deosebite pentru ca această activitate să continue, iar şansa la o nouă viaţă pentru alţi pacienţi să nu fie irosită. Astfel, în ciuda tuturor dificultăţilor, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a avut loc o nouă prelevare de organe, urmată de trei intervenţii salvatoare în cazul unor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplant hepatic şi renal. Apreciem efortul întregii echipe a spitalului din Baia Mare, coordonată de dr. Andrei Mureşan şi Dr. Adriana Stoicovici, precum şi a conducerii spitalului pentru susţinerea Programului Naţional de Transplant.

Transmitem sincere condoleanţe familiei donatoarei şi ne înclinăm cu profund respect în faţa deciziei pe care au avut puterea să o ia într-unul din cele mai grele momente din viaţă.

O decizie dificilă, dar care a schimbat în bine soarta a 3 oameni. Astfel, un pacient aflat în stare critică a beneficiat de o intervenţie salvatoare de transplant hepatic, realizat de echipa de profesionişti a Centrului de Transplant Hepatic din cadrul Institului Clinic Fundeni. În acelaşi timp, un pacient a primit şansa mult aşteptată pentru un transplant renal la Institutul Clinc Fundeni şi un altul la Spitalul Clinic “Dr. C.I.Parhon”Iaşi. Echipe întregi de chirurgi şi anestezişti, alături de specialiştii gastroenetorlogi sau nefrologi şi-au dovedit profesionalismul şi măiestria realizând cu succes aceste misiuni salvatoare de vieţi. De asemenea, munca desfăşurată în laboratoarele de analize, care s-a intensificat în contextul pandemiei, a avut un rol important în sistemul complex al intervenţiilor de transplant.

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.”

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

Incă cinci persoane au murit în urma infectării cu COVID-19 în județul Iași

Redacția

Probleme la reabilitarea drumului Iași – Suceava

Redacția

Iaşul este printre cele mai tinere judeţe din ţară. Cine are cea mai îmbătrânită populaţie

Redacția
Încarcă...