NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Explicaţii pentru scumpirea „pe nevăzute“ a medicamentelor. Bolnavii sunt disperați

De peste un an, atât bolnavii, cât şi spitalele trebuie să găsească soluţii înlocuitoare pentru produsele farmaceutice care lipsesc de pe piaţă.

 

La mai bine de un an de la redu­cerea preţurilor medicamentelor, atât bolnavii, cât şi spitalele trebuie să găsească soluţii înlocuitoare pentru produsele farmaceutice care lipsesc de pe piaţă. Înlocuitorii însă, de cele mai multe ori, sunt medicamente mai scumpe decât produsele pentru care primesc indicaţie bolnavii. Conducerile spitalelor arată că problema lipsei de pe piaţă a unor produse medicamentoase a fost discutată în comisii speciale, soluţiile la îndemână fiind înlocuitorii care sunt disponibile la alte preţuri decât cele cu care unităţile medicale erau obişnuite.

  

„Pe de o parte, unele medicamente nu se mai produc în ţară, pe de altă parte, altele nu se mai importă din cauza preţurilor impuse de la nivelul ministerului. Un caz recent, de exemplu, este o soluţie injectabilă de 3 mg, pe care o achiziţionam sub un leu; acum însă nu mai găsim acelaşi produs, ci varianta de 4 mg care este în valoare de 1 leu. Aceste produse care aveau preţuri mici au dispărut pentru că prin preţurile stabilite nu mai scoteau profit“, a arătat profesorul Ştefan Georgescu, director medical al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Conducerea Institutului Regional de Oncologie a precizat că lipsa unor medicamente de pe piaţă este determinată nu doar de scăderea preţu­rilor acestora.

Advertisements

„Unele medicamente lipsesc de pe piaţă şi pentru că întotdeuna au fost mai greu de găsit. Lipsa medicamentelor nu este o noutate, pentru că de mai mulţi ani observăm că unele produse nu se mai găsesc pe piaţă“, a arătat profesorul Gabriel Dimofte, director medical al IRO.

La Spitalul de Boli Infecţioase, după scăderea preţurilor prin Ordi­nul 75/2015, nu a fost remarcată lipsa unor medicamente de pe piaţă.

„Nu am avut astfel de pro­bleme, şi cred că explicaţia constă în faptul că preţul antibioticelor, principalele produse pe care le folosim, nu a fost afectat de decizia ministerului“, a subliniat dr. Mihnea Hurmu­zache, director me­dical al Spitalului de Boli Infecţioa­se.

Advertisements

Redu­cerea preţurilor medicamentelor de la 1 iulie 2015 a dus la disperarea unor pacienţi cu afecţiuni cronice pe care şi le tratau de ani de zile cu un anumit produs farmaceutic. Asociaţia Pro­ducătorilor de Medicamente Gene­rice din România anunţa în februarie că, în ultimii ani, de pe piaţa farmaceutică au dispărut peste 2.000 de medicamente, dintre care 700 numai în2015.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

România: Peste 80.000 de persoane s-au vaccinat miercuri

Redacția

Coronavirus: Cehia își închide granițele pentru toate statele, începând de luni

Redacția

Un copilaș a băut otravă în loc de suc. Este în stare gravă la spital

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site