
Accidentul a avut implicat un singur autoturism, marca Renault Scenic, aproape în întregime distrus, care, în jurul orei 14.00, la sosirea Poliţiei, se afla răsturnat în mijlocul şoselei. Şoferiţa, în jur de 30 de ani, a calcat frâna chiar înainte de a intra în una din numeroasele gropi de pe carosabil.
Acest fapt a făcut ca ea să piardă controlul volanului, maşina ciocnindu-se violent de marginea de pământ a şanţului, după care a fost proiectată pe o parte, ajungând până în mijlocul şoselei.
Pe lângă şoferiţă, în maşină se mai aflau încă 2 pasageri, bebeluşul, respectiv prietena acesteia. Şoferiţa, cu doar câteva contuzii şi sugarul în stare de şoc, manifestată prin plâns abundent, au fost transportaţi de către Ambulanţă la Spitalul Municipal Paşcani, acolo unde au rămas pentru investigaţii.
Femeia aflată la volan avea o experienţă de 12 ani în condus, de aceea, foarte supărată, ameninţa că va da în judecată Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, responsabilă, în opinia ei, de acest accident care s-ar fi putut termina cu o tragedie.
{flv}diverse/accident 9 martie{/flv}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


