RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Era să moară din cauza a 300 de mililitri de diluant. Cum a fost posibil?

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Iaşi a ajuns în comă la spital după ce a băut 300 de mililitri de diluant, confundând conţinutul cu cel dintr-o sticlă de alcool. Acesta a ajuns întâi în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon”, fiind transferat ulterior către Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, unde a fost internat direct în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. 

 

  

„Bărbatul, cunsocut ca un consumator cronic de alcool, a confundat din greşeală sticla de diluant cu cea de alcool, iar pentru că diluantul are alcool metilic a făcut insuficienţă renală şi a intrat în comă. A ajuns la noi la spital intubat şi ventilat mecanic, a fost internat, iar apoi a fost instituită dializa, tehnică prin care se scot substanţele toxice din sânge pe care rinichiul nu le poate filtra în mod obişnuit. În momentul de faţă, starea sa este mult mai bună, respiră singur, iar funcţia rinichiului este normală”, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al spitalulu

Medicii susţin că astfel de cazuri nu se înregistrează foarte des, în ultimii cinci ani fiind maximum 15 persoane care au ajuns la spital din această cauză. Tratamentul de urgenţă pentru astfel de intoxicaţii depinde foarte mult şi de timpul în care se ajunge la spital, leziunile fiind ireversibile dacă timpul de intervenţie este mai mare de câteva ore. În astfel de cazuri, pe lângă adresarea rapidă la o unitate medicală, este importantă şi cunoaşterea cantităţii de lichid care a fost ingerată, pentru a se pune un diagnostic corect şi pentru a se stabili ce tratament trebuie urmat.

„Deşi nu sunt foarte multe cazuri, din păcate foarte multe care au fost grave au condus la deces. Din fericire, acesta a fost unul dintre cazurile care a supravieţuit şi care a evoluat foarte bine. Recomandăm persoanelor să ţină sub control toate aceste substanţe cu potenţial toxic, fie că vorbim de vopsele, produse pentru autoturisme, uleiuri sau detergenţi, pentru că pot duce la intoxicaţii foarte grave, iar ulterior la drame”, a precizat dr. Ionuţ Nistor. 

 Sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

 

Related posts

Un studiu american arată ce activități au dus la răspândirea largă a Covid-19. Care sunt locurile cu cel mai mare risc

Redacția

Cazul care ar putea schimba legislaţia muncii

Redacția

De la 1 iunie se deschid cluburile, barurile și discotecile pentru cei vaccinați. Cum se vor desfășura concertele și festivalurile

Redacția
Încarcă...