





La 17 ani distanță de când a devenit preot paroh al parohiei Pietrișurile, din comuna Costești, noul protopop al Pașcaniului și-a luat rămas bun de la enoriași.
Preotul Gheorghe Muraru a oficiat ieri, 1 mai, ultima liturghie. De duminică, 8 mai, el va oficia slujbele la biserica cu hramul Sfinților Voievozi ”Mihail și Gavril”, alături de preotul Eugen Ungureanu.
Finalul slujbei de ieri de la Pietrișurile a fost unul plin de emoție și multe lacrimi. Ca în fiecare duminică enoriașii au venit la biserică, la fel și reprezentanții comunității.
Preotul Gheorghe Muraru, vizibil emoționat, le-a mulțumit tuturor pentru susținere și munca depusă pentru a asigura funcționarea lăcașului de cult. Au curs lacrimi, atât din partea preotului, dar și a celor care au participat la slujbă. Enoriașii i-au oferit flori, cadouri și l-au rugat să rămână alături de comunitate.
Întâlnirea s-a încheiat în casa de prăznuire, acolo unde a fost oferită o masă. Pe un monitor, preotul Gheorghe Muraru a prezentat cu colaj foto, în care au fost ilustrate acțiuni din cei 17 ani de activitatea alături și împreună cu comunitatea din Pietrișurile.


