RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieEveniment

Elevii liceelor “Unirea” și “Miron Costin” Pașcani , dar și directoarea Anușca Mihaela, premiați la “Gala Elevului Ieşean” (foto)

Pe 20 decembrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din Iași a avut loc Gala Elevului Ieşean, un eveniment special dedicat recunoaşterii şi aprecierii eforturilor depuse de elevii din județ în transformarea mediului educaţional într-unul centrat pe nevoile tuturor tinerilor.

Prin această iniţiativă, Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi şi-a propus să evidenţieze şi să sărbătorească realizările notabile ale tuturor consiliilor din mandatul precedent, anul şcolar 2022-2023, ce au contribuit semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare şi la aducerea unei valori adăugate în comunitatea lor.

„Gala Elevului ieşean este un eveniment organizat de Consiliul Elevilor de la Iaşi, un organism care reprezintă vocea a peste 124 de mii de elevi din întreg judeţul, iar acest moment de final de an, în care sigur că da, suntem mai reflexivi, cuantificăm rezultate, facem compilaţii…e predilect pentru recunoaşterea şi aprecierea celor care au trudit la acest proiect. Reprezentanţii Consiliului Elevilor şi-au propus să aducă un gând de gratitudine partenerilor cu care au lucrat, fie că ne referim la elevi, la profesori, la directori, la parteneri instituţionali, părinţi”, a declarat Luciana Antoci, inspector şcolar general al ISJ Iaşi.

Echipa CȘE a Colegiului Tehnic CF ”Unirea” Pașcani a obținut  Premiul II – categoria “Consiliul Școlar al Elevilor cu Impact Media Remarcabil: expertul expunerii în misiunea de reprezentare” la Gala Elevului Ieșean. Aceștia au fost consiliați de profesor coordonator CȘE Unirea Iuliana Gordin.

  

Și elevii din  Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Teoretic “Miron Costin” Pașcani  au primit premiul III pentru “Pilonul Implicării: Consiliul Școlar al Elevilor care Conduce Misiunea de Reprezentare în Comunitatea Școlară”.

La rândul ei, directoarea  Liceului Teoretic “Miron Costin” Pașcani ,Anușca Mihaela  a primit  premiul de “Arhitectul Comunității Școlare: Directorul Devotat și Implicat în Binele Elevilor” oferit de Consiliul Județean al Elevilor Iași.

“Mulțumim tuturor membrilor CȘE din mandatele anterioare, cât și celor din mandatul actual, direcțiunii școlii și tuturor profesorilor implicați de-a lungul timpului. În același timp să îi mulțumim doamnei directoare pentru oportunitățile oferite elevilor din cadrul Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani, cât și nouă, Consiliul Școlar al Elevilor Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani, de a evolua și de a ne putea desfășură în mod activ” – au declarat premianții de la “Miron Costin”.

Gala Elevului Ieşean nu a reprezentat doar un moment de apreciere şi recunoştinţă, ci şi un moment cu surprize. În cadrul său, au avut loc momente artistice deosebite, care au adus o notă de culoare şi emoţie precum dansuri captivante şi piese de teatru pline de creativitate, interpretări muzicale inspirate şi multe altele.

facebook Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani

facebook Colegiul Tehnic CF ”Unirea” Pașcani

Related posts

Bogdan Alexa – vicepreşedinte ANRSC, despre reglementările Serviciilor Comunitare, la Conferinţa Naţională a Asociaţiilor de Proprietari

Ema Roman

Școala Specială Pașcani în topul în Campionatului Reciclării, cel mai mare exercițiu național de mobilizare a școlilor și comunităților pentru reciclarea deșeurilor

Redacția

Simpozion “Tehnica Portretului în romanul sadovenian”, la Casa de Cultură din Paşcani

Ema Roman
Încarcă...