RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să decidă singuri în privinţa orei de religie

Deputatul Remus Cernea a depus o iniţiativă legislativă la Parlament prin care elevilor care au împlinit vârsta de 14 ani să li se permită să aibă o opţiune personală în ceea ce priveşte ora de religie.

”Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului care a împlinit 14 ani, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul care nu a împlinit acea vârstă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”, se arată în proiectul de lege depus de Remus Cernea la Camera Deputaţilor şi aflat în consultare publică.

  

În varianta actuală a Legii educaţiei, doar elevii majori au dreptul la opţiune personală. Pentru elevii minori, această opţiune este asigurată de către părinţi.

Deputatul Remus Cernea a explicat că iniţiativa sa legislativă vine să pună în acord Legea educaţiei cu prevederile Codului Civil, unde este prevăzut că adolescenţii care au împlinit 14 ani au dreptul să îşi aleagă liberi confesiunea religioasă.

Continuarea pe www.ziaruldeiasi.ro

 

 

Related posts

Elevii Şcolii Gimnaziale “Speciale” Paşcani vor participa la spectacolul “Fulgi de bucurie”, organizat de Consiliul Judeţean Iaşi

Ema Roman

Două şcoli și grădinița din Sireţel, în prag de modernizare

Teona Gherasim

Liceul Teoretic Miron Costin Pascani, candidat la titlul de Scoala ambasador a Parlamentului European

Redacția
Încarcă...