RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Electricitatea s-a scumpit cu 36% în luna mai pe bursa de la București

Statul român decontează facturile la energie, Foto: Golib Tolibov | Dreamstime.com

Statul român decontează facturile la energie, Foto: Golib Tolibov | Dreamstime.com

​Prețul energiei electrice pe piața bursieră spot a crescut masiv în luna mai față de aprilie, cu 36%, potrivit datelor publicate de operatorul bursier OPCOM.

Astfel, electricitatea a costat în medie 406 lei pe MWh în mai, față de 298 lei în aprilie.

  

Această scumpire majoră a venit pe fondul decuplării piețelor din zona balcanică de vestul Europei, astfel că în regiunea noastră nu a mai venit atât de multă energie ieftină din surse regenerabile.

În plus, au existat probleme tehnice care au dus la reducerea producției de energie în Ungaria și Bulgaria, după cum a scris HotNews.ro la mijlocul lunii mai.

Totodată, au existat și probleme cu rețelele electrice din Ungaria, potrivit e-nergia.ro.

Pe de altă parte, față de luna mai a anului trecut, prețul energiei pe piața spot (piața pentru ziua următoare) a fost cu 5,6% mai mic în mai 2024.

Facturile pentru consumatorii finali sunt plafonate până la 31 martie 2025, așadar aceste fluctuații de pe bursă nu influențează momentan cât plătim din buzunar.

Citiți și Paradox: deși energia se ieftinește,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Tensiuni în PSD. Conducerea partidului, nemulţumită de consilierii de la Sectorul 1, bănuiţi că au ajutat-o pe Armand să adopte rectificarea bugetului

Redacția

„Bilanțul” lui Viktor Orban la Tușnad: sfidare pe față a autorităților române, cu discurs anti-UE și tendințe revizioniste | ANALIZĂ

Redacția

Un român întors din Germania a rămas la vamă fără mașina nou-nouță. Supriza polițiștilor a venit abia când s-au uitat în autoturism

Redacția
Încarcă...