RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Efectul de bumerang al creşterii pensiilor

Deficitul bugetar se va accentua, ca urmare a creşterii etapizate a pensiilor şi salariilor, consideră economiştii, atrăgând atenţia asupra efectelor negative pe care aceste majorări succesive la va avea şi asupra preţurilor. 

  

Începând cu 1 iulie, punctul de pensie a fost majorat de la 1.000 lei, la 1.100 lei, aşa cum a fost stabilit prin programul de guvernare. Majorarea a avut loc în ciuda numeroaselor avertizări venite din partea FMI şi a Consiliului UE, care şi-au manifestat îngrijorarea faţă de creşterea deficitului bugetar prin luarea unor astfel de măsuri.

Tot de la 1 iulie, indemnizaţia socială pentru pensionari s-a majorat de la 520 lei, la 640 lei, astfel încât, potrivit calendarului asumat de guvernanţi, de la 1 ianuarie 2021 punctul de pensie să ajungă la valoarea de 1.775 lei, echivalentul a 45% din salariul mediu.   Economiştii critică cu vehemenţă aceste majorări succesive, arătând că nu vor duce la un trai mai bun, ci dimpotrivă: gaura la bugetul de stat se va adânci, iar preţurile vor creşte.   „Creşterea pensiilor de la 1 iulie afectează inflaţia. Noi vorbim despre o creştere a punctului de pensie de 10%. De unde am scos acel 10% şi cum este el corelat cu performanţa economică? Sau creşterile de salarii din domeniul bugetar. Sunt 20 şi ceva la sută creşteri de salarii, potrivit ultimelor cifre de la INS în sectorul public. Ce legătură au ele cu productivitatea? Ne putem aştepta că aceste creşteri de venituri la modul general, care nu prea au legătură cu productivitatea, să se întoarcă cumva ca un efect de bumerang în creşteri de preţuri”, a explicat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, estimând o majorare a preţurilor.  

De aceeaşi părere este şi economistul Bogdan Glăvan, care a punctat scăderea puterii de cumpărare pentru pensionari. „Pensionarii cu mai mulţi bani în buzunar se vor duce la piaţă şi vor cumpăra diverse lucruri. Deci vor imprima o tendinţă de creştere a preţurilor. Cred că vom avea în continuare o rată a inflaţiei mult mai mare decât eram obişnuiţi, banii îşi vor pierde în continuare puterea de cumpărare, ”, a precizat Bogdan Glăvan.  

Cristian Păun , profesor de economie la Academia de Studii Economice, a avertizat că o astfel de iniţiativă va aduce un deficit foarte greu de ţinut sub control.  

„Sistemul actual public de pensii este falimentar. Dovada este deficitul său în creştere, principala componentă a deficitului public, pentru care statul se împrumută constant (şi în creştere). Din  considerente electorale, politicienii refuză să recunoască acest faliment, să încurajeze soluţiile alternative (Pilonul 2, Pilonul 3 de pensii private) şi pompează masiv resurse în acest sistem generator de deficite. Falimentul sistemului public de pensii provine din, cel puţin, următoarele direcţii: pensiile speciale (tot mai multe categorii beneficiază de pensii speciale care nu au nicio contribuţie în spate); pensiile ocupaţionale (pensii mari care se acordă la o vârstă mult mai redusă – 45 ani pentru militari); natalitatea scăzută; migraţia sau veniturile mici. Astfel de promisiuni nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme. Nu reformează sistemul, dimpotrivă. Ne furăm singuri căciula”, a declarat economistul.

Articolul integral pe www.adevarul.ro

Related posts

Primarul Dumitru Pantazi a ieșit pe teren după ce ApaVital amenință că începe debranșările

Răzvan Grecu

Circulație pe un singur sens, pe strada Grădiniței, de la Spitalul Municipal până spre pasajul rutier!

Redacția

ApaVital anunță o nouă majorare de preț din ianuarie! Prețul unui metru cub de apă livrat și canalizat crește cu 8,5%!

Răzvan Grecu
Încarcă...