RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Eco Salubritate a somat o societate din Pașcani să-i achite o datorie de 7 bani!

Aflată în mari dificultăți financiare, având conturile blocate și fără o perspectivă rapidă de a ajunge pe linia de plutire, societatea de salubrizare a municipalității a început să emită somații de plată către firmele ce au datorii.

La prima vedere demersul este unul normal, doar că în unele cazuri sumele datorate erau derizorii, societatea consumând mai mulți bani cu somațiile de plată, decât aveau de încasat. Un astfel de caz a fost dezvăluit pe Facebook de către administratorul unei societăți comerciale care a postat o somație de plată primită de la Eco Salubritate pentru suma de 7 bani.

Aștept să fiu acționată în judecată. Rușine domnule director pentru că ai semnat o asemnea aberație. De plată…0,07 lei” , a scris pe Facebook administratorul societății notificate.

Conform tarifelor publicate de Poșta Română o scrisoare cu confirmare de primire costă 7,1 lei, adică de peste 100 de ori mai mult decât suma ce se dorea a fi recuperată. Situația nu a putut fi explicată de Leonard Ursu, directorul societății Eco Salubritate, deoarece acesta a blocat apelurile pe numerele de telefon ale jurnaliștilor de la Actualitatea TV.

  

Related posts

VIDEO – Incendiu vegetaţie uscată în apropiere de Tg. Frumos!

Redacția

Plaje în România: Locuri sălbatice și moderne în care să mergi vara asta

Redacția

Ședința reunită a comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Pașcani, 14 aprilie 2026 -Video

Redacția
Încarcă...