NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

După ce Pintilie a zis că nu sunt investiții pentru că primarul nu vine la muncă, Olariu a fost de acord că e o idee bună „să-l ponteze” pe Pantazi la venirea și plecarea de la muncă!

Prezența primarului Dumitru Pantazi la muncă a fost iar pusă sub semnul întrebării de consilierii locali. Marius Pintilie, liderul opoziției, a susținut, în emisiunea „În Obiectiv” difuzată de Actualitatea TV, că lipsa investiţiilor în municipiu este cauzată de faptul că edilul șef nu prea stă la muncă.

 

 

  

„Trebuie să înțeleagă pășcănenii că suntem într-un paradox la Pașcani. Toată lumea se vaită că nu există bani. La Pașcani avem bani, dar nu are cine să-i cheltuie. Nu are cine să-i cheltuie pentru că primarul Dumitru Pantazi, în mod special, nu se ocupă de Primărie. Nu vine la Primărie, programul său de lucru este foarte subțire. Nu are timp să se ocupe de amănunte până la cel mai mic detaliu, astfel încât acele proiecte odată demarate să aibă un sfârșit cât mai rapid. Dacă tu vii și pui un proiect acolo, după care nu te mai interesează nimic câteva luni de zile, e clar că funcționarii de la Primărie nu o să-ți facă treaba. Este nevoie de cineva care să împingă lucrurile înainte cu rapiditate”, a explicat Marius Pintilie.

 

Imediat după această acuzație, moderatorul emisiunii, l-a întrebat pe consilierul PMP Sorin Olariu, care declarase cu câteva zile în urmă că a reușit să convingă angajații din Primărie să ponteze corect beneficiarii Legii venitului minim garantat, dacă nu ar putea găsi o soluție și la nemulțumirea liberalului Marius Pintilie.

 

„Domnul Marius Pintilie se plângea că nu se investește pentru că domnul primar nu este la muncă, dumneavoastră într-o intervenție televizată ați explicat cum ați reușit să aduceți oamenii de la 416 (n.r. asistații sociali) la muncă să fie pontați. Eu vă întreb, credeți că v-ați putea implica să-l aduceți pe domnul primar la muncă? Adică să preluați nemulțumirea cetățeanului Pintilie și să faceți cumva să fie pontat și domnul primar.Cum ați spus dumneavoastră să semneze la intrare și la ieșire”, l-a întrebat moderatul emisiunii pe consilierul Sorin Olariu.

Advertisements
Advertisements

 

Consilierul PMP a răspuns că ar fi o idee bună pontarea sosirii și plecării primarului Dumitru Pantazi și a promis că se gândește la o modalitate de a controla această situație.

„Da, e o idee bună. Am să mă gândesc să văd dacă găsesc o soluție. Mă gândesc”, a răspuns vizibil amuzat de propunere Sorin Olariu.

Advertisements
Advertisements

Related posts

Primăria Pașcani organizează concurs pentru un post vacant la Serviciul Seră și Administrare Spații Verzi

Redacția

Semafoarele au fost puse în funcțiune, marcajele rutiere se refac. Atenție la noile schimbări din trafic!

Diana Marcu

Semnal de alarmă pentru autorităţi. Accesul către Luncă se face printre trenuri. Pasarela stă închisă de 10 ani!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site