RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Doi italieni voiau să ajungă la Cracovia, dar s-au trezit la Craiova. Cum s-a produs încurcătura

Șoc pentru doi italieni dintr-o localitate de lângă Florența. Cei doi au cumpărat bilete de avion de la o agenție de turism din Florența cu destinația Cracovia, Polonia. Nu mică le-a fost însă uimirea când au descoperit că, de fapt, au aterizat la Craiova.

Paola și Massimo, originari din regiunea Toscana, Italia, se așteptau să coboare din avion la Cracovia, în sudul Poloniei, unde erau așteptați de prietenii lor, însă au ajuns la peste 1.000 de kilometri depărtare, mai precis, la Craiova.

Confuzia s-a produs atunci când Massimo a mers să își procure două bilete de avion, pentru el și partenera sa Paola de la o agenție de turism din Florența, care a încurcat Cracovia cu Craiova, scrie Gazzettino del Chianti.

„Partenerul meu a mers la o agenție de turism din Florența pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde ne așteptau niște prieteni. În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna și am ajuns la Craiova (România). La început ne-am amuzat de ceea ce ni s-a întâmplat, dar apoi ne-a deranjat situația”, a povestit Paola.

  

Încurcătura a venit din asemănarea celor două nume

„Am fost naivi,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Uniunea Europeană suspendă sancțiunile împotriva Siriei și promite IMPLICARE în procesul de reconstrucție

Redacția

Caz cutremurător în Nicaragua. Șase persoane AU MURIT în urma atacurilor albinelor africane. Printre victime se află și o fetiță

Redacția

Noile măsurători ale unei particule subatomice adâncesc un mare mister în fizică

Redacția
Încarcă...