RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Doi candidaţi la preşedinţia Interpol, între care un general acuzat de tortură

Adunarea generală a Interpol reunită la Istanbul urmează să îşi aleagă joi un nou preşedinte, o funcţie în principal protocolară pe care o va deţine în următorii patru ani unul din cei numai doi candidaţi, între care unul este un general acuzat de tortură, relatează Agerpres, care citează AFP.

Candidatura generalului Nasser Ahmed Nasser Al-Raisi, responsabil al forţelor de securitate ale Emiratelor Arabe Unite, care concurează cu Sarka Havrankova, în prezent vicepreşedintă a Interpol pentru Europa, a fost pusă sub semnul întrebării încă din octombrie 2020 de un grup de 19 ONG-uri, între care Human Rights Watch, care au notat că acesta este „membru al unui aparat de securitate ce vizează sistematic opoziţia paşnică”.

Împotriva lui au fost depuse în ultimele luni mai multe plângeri pentru „tortură”, în Franţa, unde îşi are sediul organizaţia, precum şi în Turcia, ţara gazdă a Adunării sale generale.

„Suntem profund convinşi că alegerea generalului Al-Raisi ar aduce atingere misiunii şi reputaţiei Interpol şi ar afecta serios capacitatea organizaţiei de a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea”, au scris într-o scrisoare datată 11 noiembrie şi adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trei deputaţi europeni, între care Marie Arena, preşedinta subcomisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Scandal la Cupa Davis, după ce Djokovici a refuzat să facă un test antidoping surpriză. „Nu mă gândeam să dau sânge în acel moment”

Redacția

Crin Antonescu, de acord cu Trump, care cere alocarea a 5% din PIB pentru Apărare. Totuși, „3,5% e un maximum pentru România”

Redacția

Marcel Ciolacu a invitat firmele bavareze să investească în România și a cerut sprijin pentru aderarea la Schengen: „Ne bazăm în continuare pe susţinerea dumneavoastră” VIDEO

Redacția
Încarcă...