RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

DOCUMENT Starea de alertă a fost prelungită în România cu încă 30 de zile. Lista completă a măsurilor adoptate de CNSU

Starea de alertă se va prelungi din data de 11 august 2021 pentru încă 30 de zile, a decis joi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care s-a reunit înaintea şedinţei de Guvern.

Actuala stare de alertă de pe teritoriul României expira pe 11 august, după ce măsura a fost introdusă pentru prima dată anul trecut, în 15 mai 2020, și apoi a fost prelungită succesiv.

Datele anunţate în ultimele două zile de autorităţi indică o creştere a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, fiind depăşit pragul de 200 de cazuri noi pe zi.

Printre măsurile aflate în vigoare în timpul stării de alertă se numără: menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

  

Documentul adoptat de CNSU nu propune modificări față de prevederile aflate deja în vigoare. Competițiile sportive se pot susține pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului,
doar cu participarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

De asemenea,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

AUR, protest în fața biroului lui Marcel Ciolacu. George Simion: Ciolacu e sluga UDMR

Redacția

David Popovici s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la 100 m liber/ Sportivul a obținut a cincea medalie de aur la Naţionalele de înot

Redacția

Banca Centrală a Ucrainei relaxează cursul de schimb

Redacția
Încarcă...