NewsPascani.com a intrat în posesia minutei întâlnirii de mediere dintre Primăria municipiului Pașcani și ApaVital organizată de ARSACIS. Conform documentului putem spune că practic primarul Dumitru Pantazi și-a trădat cetățenii și hotărăşte falimentul societății Prest Serv Apa, ce administrează în prezent stația de epurare.
Astfel, în urma discuțiilor, primarul Dumitru Pantazi a fost de acord cu o serie de măsuri complet defavorabile municipiului și cetățenilor. Practic ApaVital a obținut în Pașcani suportul total și necondiționat al administrației publice împotriva cetățenilor și a firmei municipalității ce se ocupă de epurarea apelor uzate.
Pe lângă revocarea tuturor hotărârilor anti ApaVital, primarul Dumitru Pantazi a fost de acord să cedeze și administrarea stație de epurare, dar și să accepte ca Prest Serv Apa să încaseze de la ApaVital doar contravaloarea serviciilor de epurare pentru contractele încheiate de operatorul ieșean. Asta deși Consiliul Local a aprobat un preț avizat de ANRSC conform căruia facturarea către ApaVital se face la apa uzată deversată în stația de epurare la prețul de 0,87 lei/mc.
Decizia edilului șef pune practic lacătul pe ușa celor de la Prest Serv Apa care în acest moment au încasat, după metoda aprobată de primar, doar 1,6 milioane de lei din cei 4 milioane de lei datorate de ApaVital conform prețului aprobat de Consiliul Local.
Pantazi a mai semnat că este de acord ca toate instituțiile publice și toți rezidenții din arealul municipiului vor folosi doar serviciile de apă-canal furnizate de ApaVital! Mai mult, primarul a fost de acord ca toate autorizațiile pentru lucrări și investiții să fie eliberate gratuit de Primărie, iar dacă legea nu o permite atunci contravaloare lor să fie achitată din bugetul local, adică din taxele și impozitele locale. Toate acestea în condițiile în care cetățenii municipiului sunt obligați să plătească către ApaVital suma de 240 de lei pentru un aviz de branșare.
Tot la Iași, în Consiliul Director al ARSACIS s-a mai hotărât ca municipalitatea să sprijine ApaVital în orice demers legal de recuperare a creanțelor de la rău platnici.
Cu alte cuvinte primarul Dumitru Pantazi a hotărât în 27 aprilie 2015 ca Primăria să devină din supervizor al serviciilor publice subordonat al ApaVital.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


