Posibila creștere a vârstei de pensionare a stârnit tensiuni în Coaliție. În timp ce PSD a anunțat că nu susține o astfel de măsură, ministrul Proiectelor Europene spune că ține de îndeplinirea unui jalon din PNRR. Dinspre PNL se precizează însă că măsura de la Bruxelles nu este obligatorie.
FOTO: Inquam Photos
Neînţelegerile au apărut după ce, marţi, printr-un comunicat de presă, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat că partidul din care face parte nu susţine creşterea vârstei de pensionare, deşi niciun lider liberal nu a adus în discuţie subiectul în mod public.
Stănescu menţiona că PSD „va face eforturile necesare” pentru a convinge coaliția că „echitatea se susține doar cu politici care sunt în favoarea salariaților”: „Discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai dăm naștere, din cine știe ce motive politice, și la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susține o astfel de măsură. Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați. Ba din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din povara fiscală de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine.
» Citește continuarea pe pagina autorului


