RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Dinozauri robotizaţi în parcarea Iulius Mall

Un eveniment organizat în parcarea de la Iulius Mall va fi atracţia principală a copiilor în următoare perioadă. Începând de astăzi şi până pe data de 26 mai, parcarea laterală a Iulius Mall Iaşi va fi invadată de dinozauri.

 

Expoziţia XXL Dino Expo îi va încânta pe copii şi adulţi deopotrivă, cu 32 de replici de dinozauri, reptile şi păsări preistorice. Realizate în mărime naturală, în Germania, replicile impresionanţilor dinozauri sunt robotizate, scot sunete şi se mişcă, astfel încât experienţa se anunţa a fi una de neuitat. În plus, organizatorii le-au pregătit celor mici o surpriză: prichindeii vor putea să călărească un dinozaur gigant. Expoziţia a traversat Europa, ajungând din Germania până în Suedia, Danemarca, Austria, Olanda şi Ungaria. Exponatele sunt reproduceri din latex şi fibră de sticlă a unor reptile uriaşe, precum Triceratops, Parasaurolophus, Mamenchisaurus, Archaeopteryx şi fiorosul Tyrannosaurus Rex. Ieşenii pot admira exponatele de luni până vineri, între orele 16.00 – 21.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 21.00. Preţul unui bilet este de 20 de lei/ pentru copii şi 25 de lei pentru adulţi, iar pentru grupurile organizate – 15 lei de copil.

  

 sursa flacara iasului

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Perlele Balcanilor. Trei destinații turistice fabuloase, mai puțin cunoscute, dar aflate la numai câteva ore de România

Redacția

„Păcală și Tândală” la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”

Iulia Huțanu

18.150.000 de persoane s-au înregistrat în urma recensământului

Redacția
Încarcă...