Pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș a fost înregistrată pe 20 decembrie 2024 o cauză penală în urma unei sesizări formulată de Fundația Centrul de Resurse Juridice, în care se efectuează cercetări cu privire la faptele de trafic de minori, abuz în serviciu, rele tratamente aplicate minorilor și constituirea unui grup infracțional organizat.
„Urmărirea penală se desfășoară in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, au precizat reprezentanții DIICOT.
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. Totodată, DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
„Având în vedere informaţiile apărute în presă în cursul zilei de 11.01.2025 cu privire la funcţionarea centrelor rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihiatrice din Târgu Mureş,
» Citește continuarea pe pagina autorului


