News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Descoperire inedită în apropierea galaxiei noastre. “Ar putea fi un adevărat DIAMANT”

“55 Cancri e” este o exoplanetă aflată la o distanţă de circa 40 de ani-lumină faţă de sistemul nostru solar.

 

Pentru prima dată, cercetătorii au putut caracteriza atmosfera unei exoplanete. Astronomii din cadrul NASA au folosit informaţiile transmise de telescopul spaţial Hubble, care a detectat hidrogen şi heliu la suprafaţa exoplanetei denumită “55 Cancri e”. Aceasta are o dimensiune de două ori mai mare faţă de cea a planetei noastre şi o masă de opt ori mai mare, în comparaţie cu Pământul. Exoplaneta se află la o distanţă de circa 40 de ani-lumină faţă de sistemul nostru solar.

  

“Cercetările pe care le-am făcut ne-au permis să obţinem primele informaţii referitoare la structura atmosferei unei exoplanete asemănătoare Terrei. Acum avem indicii despre modul în care s-a format acest obiect cosmic şi cum a evoluat în timp”, a declarat Giovanna Tinetii, cercetător în cadrul University College London.

55 Cancri e este o exoplanetă care orbitează foarte aproape de steaua ei gazdă, completând o orbită completă în doar 18 ore. Din acest motiv, temperatura de la suprafaţa exoplanetei este foarte mare (circa 2000 de grade Celsius) şi, prin urmare, nu poate poate susţine nicio formă de viaţă.

FĂ O NOMINALIZARE PENTRU GALA ACTUALITATEA TV 2016

{module Fă o nominalizare pentru Gala Premiilor Actualitatea TV 2016}

Exoplaneta a fost descoperită în anul 2004. La 8 ani după aceea, cercetătorii au realizat un studiu în cadrul căruia au analizat masa lui 55 Cancri e, dar şi compoziţia stelei sale gazdă. Oamenii de ştiinţă americani au descoperit, astfel, că în structura interioară a exoplanetei se află o cantitate enormă de carbon. Acest rezultat i-a determinat pe astronomi să susţină că “55 Cancri e ar putea fi o adevărată planetă-diamant”.

 

În cadrul unui alt studiu a fost demonstrat că steaua în jurul căreia orbitează exoplaneta Cancri nu are în compoziţia sa atât de mult carbon pe cât se credea şi, prin urmare, nici exoplaneta n-ar fi trebuit să aibă în atmosfera sa această substanţă. Cu toate acestea, noile informaţii obţinute de astronomii NASA au arătat că la suprafaţa exoplanetei există cianură de hidrogen, fapt care indică şi prezenţa carbonului.

Sursa: descopera.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

RCS&RDS vrea să spargă monopolul în distribuţia de energie deşi legea îi interzice

Redacția

Iarna poate fi suportată mai ușor dacă se iau măsuri adecvate

Redacția

Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă. Românii au 1.700 locuri de muncă în Spaţiul Economic European

Redacția
Încarcă...