Liviu Bulgaru și Constantin Șerban sunt cei doi reprezentanți ai PDL Iași care au participat ieri seară la ședința convocată de membrii Biroului Politic Local. Pe ordinea de zi au fost trei proiecte. Unul cu privire la analiza rezultatului alegerilor din 10 iunie, incidentul ce i-a avut protagoniști pe Petrică Preda și Cristi Iordăchioaia și votul de încredere pe care președintele Ioan Ioniță îl dorea de la membrii Biroului Politic Local.
Declarațiile oficiale ale pedeliștilor pășcăneni vor apărea abia astăzi, atunci când președintele formațiunii la nivel local va organiza o conferință de presă.
Conform unor surse prezente la eveniment, discuțiile de ieri seară de la sediul PDL s-au desfășurat într-un cadru de liniște. Ioniță ar fi încercat să se victimizeze, mai ales că unii l-au acuzat că a coalizat cu PSD. El i-a anunțat că partidul va fi în opoziție, iar cei doi consilieri pe care PDL îi are pot reprezenta și un succes. În acel moment a fost adus în discuție rezultatul votului înregistrat de Vasile Axinte pentru funcția de viceprimar. „Au fost 18 voturi pentru. Ce opoziție?”, a fost intervenția unui membru din sală. Votul de încredere pe care Ioniță și-l dorea nu a fost posibil, conform prevederilor statutare ale partidului. Nu de aceiași părere au fost și delegații de la Iași, care se așteptau la un rezultat mai bun.
Ieri seară mai mulți membri ai Biroului Politic au renunțat la funcții. Ei au rămas simpli membri. Este vorba despre Ciprian Șandru, Vasile Sandu, Andrei Rîznic și Ionuț Hărățu.
Incidentul ce i-a avut protagoniști pe Preda și Iordăchioaia va fi judecat de Comisia de Etică din cadrul partidului. Conform statutului, președintele organizației trebuie să întocmească un raport pe baza căruia se va pronunța comisia.
Cine este răspunzător de rezultatul înregistrat de PDL la Pașcani la alegerile din 10 iunie, este o problema amânată de cei prezenți până după referendumul anunțat pentru suspendarea președintelui.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}



