NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Declarație politică: Ziua Justiției Sociale

Justiția socială este un principiu fundamental pentru coexistența pașnică și prosperă între națiuni. Cu toții promovăm justiția socială atunci când eliminăm barierele legate de sex, vârstă, rasă, etnie, religie, cultură sau dizabilitate.

 

  

Prima Zi Mondială a Justiției Sociale a fost proclamată pe 20 februarie 2007 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Ziua este menită să reliefeze importanța justiției sociale ca imperativ etic după care ar trebui să ne ghidăm cu toții activitățile.

Pentru Națiunile Unite, justiția socială reprezintă esența misiunii de promovare internațională a dezvoltării și a demnității umane.

Adoptarea, în 2008, a Declarației asupra Justiției Sociale pentru o Globalizare Corectă de către Organizația Internațională a Muncii este doar un exemplu al angajamentului Națiunilor Unite referitor de justiția socială. Aceasta pune accent pe garantarea unui trai decent prin muncă, protecție socială și dialog social pentru toți.

Din păcate, justiția socială rămâne un vis frumos pentru un număr foarte mare de țări. Sărăcia extremă, foametea, discriminarea și negarea drepturilor omului continuă să afecteze peisajul moral.

Stabilitatea globală și prosperitatea depind de garantarea unor nivele acceptabile de trai și de instituirea concretă a egalității de șanse. Absența justiției sociale ar trebui să fie un afront pentru noi toți.

Cu ocazia aniversării de pe 20 februarie, peste câteva zile, a principiilor justiției sociale, să ne înnoim angajamentul ferm față de principiile acesteia și față de căutarea unor strategii și politici care să o facă posibilă.

 

Sorin Lazăr – senator PSD

Advertisements

Related posts

Cu ce averi se lauda candidatii la parlamentare

Redacția

CP :Senatorul Constantinescu solicită bani pentru investiţii în judeţ

Redacția

Senatorul Constantinescu solicită Ministerului Educație Naționale să aloce fonduri pentru plata navetei elevilor. Plăți în avans pentru campania de sprijin

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site