
Testele de salivă, aplicate elevilor în școli, ies fals pozitive în proporție de o pătrime din cauza specificității mai mici a acestora în comparație cu testele RT-PCR, dar și din cauza valorii predictive a unui test, arată INSP, într-un răspuns la solicitarea Newsweek România.
Săptămâna trecută, Ministerul Educației a anunțat că, din cele 86 de teste pozitive din salivă la elevi, 22 au fost infirmate prin teste RT-PCR, dar numărul ar putea crește, pentru că nu sunt finalizate toate testele PCR, care trebuie să confirme rezultatele testelor rapide.
Având în vedere că cel puțin un sfert din testele de salivă au ieșit fals pozitive, Newsweek România a întrebat Institutul de Sănătate Publică (INSP) cum se explică acest rezultat.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) arată, în răspunsul transmis Newsweek România, că testele de salivă sunt teste de screening, care trebuie confirmate prin teste RT-PCR, pentru că au specificitate mai mică, iar atunci când incidența COVID este scăzută și valoarea predictivă a testului „este influențată și pot apărea rezultate false”.
Practic, o persoană poate ieși fals pozitivă la un test de salivă dacă are puțini anticorpi, când prevalența în comunitate este scăzută (adică sunt puține cazuri confirmate).
Specificitatea reprezintă capacitatea testului de a detecta corect pacienții care nu au anticorpi împotriva SARS-CoV-2, arată Medlife. Un test foarte specific va identifica majoritatea persoanelor care nu au anticorpi și puține persoane fără anticorpi identificați ca fiind pozitivi prin test (reacție fals pozitivă).
Citeşte mai mult pe newsweek.ro


