Regatul Unit a fost lovit de un val de căldură fără precedent, pe 19 iulie înregistrându-se 40 de grade pentru prima dată de când se fac măsurători meteo, iar schimbările climatice cauzate de activitățile oamenilor au făcut ca temperaturile ridicate să fie de zece ori mai probabile, potrivit unui studiu publicat vineri, relatează AFP.

Canicula in Marea BritanieFoto: weatheronline.co.uk
Schimbările climatice cauzate de activităţile umane au făcut ca valul de căldură din iulie în Marea Britanie să fie de zece ori mai probabil, potrivit unui studiu publicat vineri, notează Agerpres.
La 19 iulie, temperatura a depăşit pragul de 40 de grade Celsius în Regatul Unit, o premieră în această ţara lovită, ca şi restul Europei de Vest, de un val de căldură care a provocat incendii în jurul Londrei, distrugând case.
O echipă internaţională de cercetători a modelat probabilitatea unui astfel de val de căldură într-un climat preindustrial, apoi a comparat această probabilitate cu cea din climatul actual, o încălzire medie a temperaturilor globale de 1,2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială.
Ei s-au concentrat asupra recordurilor atinse în cele mai afectate regiuni din Regatul Unit, centrul Angliei şi estul Ţării Galilor.
» Citește continuarea pe pagina autorului


